Joi, 09 ianuarie 2014

Sibex: Rulajele pe Dow Jones au crescut de 5 ori in ultimele sapte ore din sedinta de miercuri

In prima jumatate a sedintei de miercuri, investitorii au adoptat o atitudine prudenta,  lichiditatea totala fiind de 1.704 contracte incheiate, insa pana la sfarsitul zilei a crescut puternic  tranzactionandu-se 8.874 de contracte futures cu o valoare de 64,4 milioane de lei.

Rulajele pe Dow Jones au crescut in ultima parte a sedintei datorita volatilitatii ridicate a bursei de pe Wall Street, bursa cu care Sibex se coreleaza pana la inchiderea ei la ora 23.15. DEDJIA (simbolul contractului) a fost cel mai lichid produs cu 4.049 contracte incheiate si 2.556 de pozitii deschise pentru scadenta decembrie 2011. Piata a fost volatila, Dow Jones a oscilat intre un maxim de 11.828 de puncte si un minim de 11.632 de puncte oferind randamente ridicate cumparatorilor. Cotatia stabilita la ora 23.15 a fost de 11.800 de puncte, in crestere cu 1,16% (+135 de puncte). Pe martie, a crescut cu 0,16% la 11.725 puncte.

Pretul unciei de aur s-a tranzactionat si el pe verde pe ambele scadente listate. Astfel, pe octombrie 2011 a crescut cu 1,05% pana la 1.721  iar pe decembrie 2011 a urcat pana la 1.720 (+1,04% ).

Contractul futures cu activ suport  actiunea  SIF Oltenia a revenit pe plus in ultima parte a sedintei.  Cresterile cele mai mari s-au putut observa pe scadenta martie 2012, unde pretul de cotare a fost la ora 23.15 la 0,92 lei (+2,15%). Pe decembrie a crescut cu 1,61% la 0,8810 lei.

Cresteri clare pentru PHX si in sedinta de mirecuri. Cu toate ca pretul unciei de aur si cotatia indicelui Dow Jones s-au miscat in aceeasi directie, Pachetul Phoenix a crescut cu 4,28% la cotatia de 5.435 puncte.

In sectorul valutar leul castiga teren in fata euro, cursul de schimb tranzactionat pentru decembrie 2011 fiind 4,3374 Ron. Cel mai lichid contract in acest sector ramane cel cu activ suport perechea Eur/Usd: 658 de contracte totale incheiate si o cotatie la ora 23.15 de 1,3910  (+0,15%) pe scadenta decembrie 2011.

Lasati un comentariu