Vineri, 11 aprilie 2014

Speculatorii derivatului Dow Jones, cu ochii pe piata din SUA

La Sibex, a treia sedinta a saptamanii a readus cresterile pentru derivatele cele mai lichide, anume contractele futures pe Dow Jones, pe actiunile SIF5, pe paritatea euro/dolar si aur.

Tendinta pozitiva a fost mai puternica in prima jumatate a sedintei, pentru ca apoi, in partea a doua,  aprecierile sa se tempereze, bursa de pe Wall-Street deschizand usor pe minus.  In acest cadru, participantii au fost ceva mai rezervati comparativ cu sedinta de marti. La ora 17.15 numarul contractelor era de 3500 cu o valoare de 27 milioane lei.

Pe segmentul indicilor s-a inregistrat cea mai buna lichiditate, derivatul pe indicele Dow Jones Industrial  Average fiind preferat, pana la ora 17.15, pentru 1700 contracte, majoritatea pe termen scurt (scadenta iunie). Participantii au tranzactionat in contextul in care indicii celor mai importante burse din Europa au inregistrat aprecieri, in timp ce pe piata futures din SUA cotatiile DJ s-au aflat pe plus dar pe un interval ingust.

Pe Wall-Street, deschiderea a fost una „rosie”, dar cu variatii modeste, investitorii ezitand sa parieze inainte ca FED sa faca evaluarile privind starea generala a economiei americane, declaratii programate pentru miercuri dupa-amiaza in SUA. Astfel, si „jucatorii” Sibex monitorizau atent evolutia de peste ocean. Tot in SUA, Target Corporation a raportat o crestere a profitului trimestrial cu mai mult decat era asteptat, cresterea rentabilitatii  afacerii cu cardurile de credit atenuand impactul vanzarilor mai modeste din magazine. Pe piata Sibex, la ora 17,15 indicele DJIA crestea cu 57 puncte pe scadenta iunie 2011, dupa deschiderea pe minus de la NYSE, pretul futures de la Sibiu al celui mai urmarit indice din lume atingand imediat minimul zilei.

La aceeasi ora, pe scadentele septembrie si decembrie 2011, indicele inregistra plusuri de 33 si 35 puncte, pe un volum redus. Pe scadenta martie 2012 investitorii tranzactionau indicele american la un pret ce afisa un plus de 125 puncte, de asemenea pe un volum mic.

Pentru contractul DESIF5 tot cumparatorii au fost beneficiarii zilei, cotatia pe termen scurt si mediu atingand maximele zilei in prima parte, pentru ca apoi, in cea de a doua castigurile sa se reduca. Pe scadenta iunie a fost tranzactionata cea mai mare parte dintre cele circa 1200 contracte inregistrate pe DESIF5 pe toate scadentele, cotatia de la ora 17,15 crescand cu 1,07%.

Pentru septembrie DESIF5 castiga 0,66 % iar pentru finalul anului (decembrie) 0,20%. Doar pentru martie 2012 directia a fost diferita, DESIF5 pierzand, la ora mentionata, 1,53 %, pe un volum scazut.

O exceptie de la cresteri a facut, pe tot parcursul zilei si derivatul pe actiunile Fondul Proprietatea, care s-a depreciat cu 1,06% pe scadenta iunie pe care se observau 200 de contracte. Speculatorii de pe aceste titluri asteapta reluarea efectiva a procesului de conversie prin care actiunile vor intra in posesia detinato­rilor lor de drept, si efectele acestui proces asupra pretului.

In cea ce priveste derivatele valutare, cele mai multe tranzactii s-au consemnat pe paritatea euro/dolar.  Miza a fost pusa pe cresterea euro care, la ora 17,15, castiga, 0,32% fata de dolar, desi pe piata de la New-York moneda europeana s-a depreciat fata de moneda americana pentru prima data in trei zile.

Pe bursa sibiana, participantii au anticipat acesta miscare inca din sedinta precedenta, cand dolarul s-a intarit, astfel ca acum a suferit corectii.  La Sibex paritatea euro/dolar a  atras, pana la ora 17,15 aproape 100 de contracte.

In ceea ce priveste cotatia aurului, miza a fost pusa pe aprecieri. Ca urmare, la ora 17,15 metalul pretios avansa cu 20,5 dolari pe scadenta iunie 2011. Tot pe segmentul aurului s-a mai remarcat si tranzactionarea in premiera a mini contractului pe metalul galben, cu marimea de doar o uncie, avand simbolul SIBGOLD.

Cotatia unciei pe scadenta august crestea cu 16,12 dolari. Conform JPMorgan Chase & Co aurul si petrolul vor conduce un „raliu” al pretului marfurilor, in conditiile in care productia nu reuseste sa tina pasul cu cererea.

Articol realizat de Decebal N. Todarita, purtatorul de cuvant al Bursei din Sibiu (Sibex)

Lasati un comentariu