Vineri, 11 aprilie 2014

Target Capital estimeaza un pret corect de 0,855 lei pentru actiunile Fondului Proprietatea

Sursa: Target Capital

Analistul societatii de brokeraj Target Capital, Andrei Radulescu, estimeaza un pret pentru actiunile Fondului Proprietatea (FP) de 0,855 lei, prin ponderarea rezultatelor obtinute in urma a cinci scenarii de evaluare a companiilor nelistate.

In aceasta analiza, Radulescu a evaluat participatiile la companiile listate la valoarea de piata, rezultand un pret de 0,345 lei/titlu. Fondul Proprietatea detine participatii la 27 de companii listate, valoarea la Bursa a acestora fiind de 4,76 miliarde de lei.

Sursa: Target Capital

Companiile nelistate au fost evaluate pe baza indicatorilor PER (pret/profit pe actiune), P/BV (pret/valoarea contabila pe actiune) si P/Sales (pret/vanzari pe actiune).

Analistul a luat in calcul cinci scenarii de referinta, respectiv un PER mediu de 5, un PER mediu de 7, un PER mediu de 10, un P/BV mediu de 1 si un P/Sales mediu de 1. Pentru calculul acestor indicatori au fost folosite rezultatele financiare de la sfarsitul lui 2009.

Sursa: Target Capital

Fiecare dintre cele cinci scenarii a furnizat un pret pentru titlurile FP, cel mai mare, de 2,72 lei/actiune, fiind obtinut in cadrul scenariului bazat pe indicatorul P/Sales, in timp ce la polul opus, pretul de 0,44 lei/actiune, a rezultat in urma evaluzarii pe baza unui PER mediu de 5.

Ponderarea rezultatelor din aceste scenarii a dat pretul final de 0,855 lei. Analistul a luat in calcul urmatoarele ponderi pentru scenariile utilizate: 15% (primul scenariu), 25%, 25%, 25% si respectiv 10% in cazul ultimului scenariu.

catalin.ciocan@economictimes.ro

Lasati un comentariu