Marti, 22 mai 2012

Valentin Ionescu, BVB: M-as asocia cu oricine este posibil pentru a promova Bursa. Nu poti sa stai in birou si sa astepti sa vina companiile

Fara sa dea termene clare, sau sa faca estimari pe cifre, “pentru ca bugetul pe 2011 inca nu este finalizat”, conducerea Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a prezentat azi, in cadrul unei mese rotunde, planurile de dezvoltare si perspectivele anului 2011 pentru piata de capital.

Principalele preocupari ale Bursei sunt listarea de noi companii, imbunatatirea pietei de derivate prin lansarea de produse noi, lansarea ETF-urilor si a REITS-urilor (Real Estate Investment Trusts), dar mai ales, implementarea short-selling-ului si a conturilor globale. Majoritatea proiectelor sunt insa in faza de discutii.

“M-as asocia cu oricine este posibil pentru a promova Bursa. Avem un parteneriat cu Agentia Nationala pentru IMM-uri, avem prezentari la centre universitare din tara, intalniri cu potentialii emitenti. Nu putem sta in birou sa asteptam sa vina companiile la Bursa. Ne-am luat chiar si o Dacia Duster pentru a merge in road-show-uri. Am zis ca o bursa romaneasca are nevoie de o masina romaneasca”, a declarat Valentin Ionescu, directorul general al BVB.

Acesta a adaugat ca printre companiile pe care Bursa le-a contactat sunt si companiile care in trecut s-au aratat interesate de Bursa. “Le-am trimis o scrisoare si celor de la A&D Pharma pentru a solicita o intalnire, insa inca nu ne-au raspuns. O astfel de scrisoare le-am trimis si celor de la BGS, iar cu BitDefender am avut o discutie in cadrul unui eveniment, cand s-au aratat interesati de Bursa. Pe BitDefender i-a contactat si bursa din Polonia. Speram ca anul viitor sa ajunga la Bursa 3-4, sau chiar 5 companii private importante. Mergem pe toate variantele posibile.Abordam orice companie care poate fi listata”, a mai spus Ionescu.

A&D Pharma a anuntat recent ca intentioneaza sa se delisteze de pe bursa din Londra.

Acesta a adaugat totusi ca in prezent, toate aceste discutii sunt in faza incipienta. Bursa nu a dat termene clare pentru niciunul din proiectele anuntate. Lansarea vanzarilor in lispsa (short-selling) si a conturilor globale ar putea avea loc anul viitor.

“Vom incepe sa le folosim cu Fondul Proprietatea, si speram ca pana la finele anului sa le extindem si la celelalte companii”, a mai spus Ionescu.

Lansarea conturilor globale ar putea fi un moment de turnura pentru Bursa de la Bucuresti, in conditiile in care, potrivit estimarilor BVB lichiditatea va avea “o crestere importanta”.

Printre planurile pe care BVB le are pentru anul viitor, este si lansarea contractelor futures pe energie electrica, lansare care ar putea avea loc in cel mai bun caz, in a doua jumatate a anului viitor.

Mai mult, oficialii BVB au declarat ca au avut intalniri cu agentia de rating Moody’s si cu companiile pentru a le prezenta acestora posibilitatile de finantare prin obligatiuni corporatiste, care sa primeasca rating de la Moody’s.

“Fondurile de pensii de exemplu au investit anul trecut pe pietele externe, in obligatiuni corporatiste emise in lei de companiile straine, pentru ca la BVB nu erau obligatiuni corporatiste”, a mai spus Ionescu.

Foto: Filomena Scalise/ FreeDigitalPhotos.net

ramona.asiminei@economictimes.ro

Lasati un comentariu