Vineri, 11 aprilie 2014

Valoare medie de circa 65 milioane lei/zi la Sibex, in saptamana 11-15 iulie

Sursa: Sibex

La Sibex, ultima sedinta a saptamanii a indicat scaderi, speculatorii mentinand miza pe „rosu”. Acesta tendinta s-a inregistrat pe intreg parcursul zilei, desi in partea a doua a sedintei s-a observat, la un moment dat, o temperare a deprecierilor, pe cele mai lichide produse (DESIF si Dow Jones), fara ca aceasta sa se mentina mult timp.

Mai mult chiar, scaderile s-au accentuat dupa ora 17.00, ajungand la minimele zilei pentru produsele mentionate.  La ora 17.30 numarul contractelor era de 4700 cu o valoare de 50 milioane de lei iar piata era aproape in intregime una „rosie”. Cele mai multe contracte se inregistrau pe derivatul Dow Jones si cel pe actiunile SIF5. Raportat la saptamana 11-15 iulie, numarul contractelor a fost de circa 33.000 cu o valoare de 325 milioane lei, media valorica zilnica fiind de aproximativ 65 milioane.

Pentru Dow Jones, numarul contractelor incheiate vineri  pana ora 17.30 era de 3600, tendinta de scadere  anticipata cu o zi inainte de „jucatori” mentinandu-se, dupa ce indicele american a inchis pe minus sedinta de pe Wall-Street de joi,  ca urmare a remarcilor presedintelui FED, Ben Bernanke care a declarat ca Banca Centrala Americana nu are in planurile sale imediate implementarea de noi stimuli pentru cresterea economica. Aceste declaratii au diminuat sperantele privind o a treia runda de achizitii de obligatiuni si au determinat intrarea pe minus a indicelui american.

Vineri, pe piata din SUA, a aparut insa stirea ca Citigroup Inc a reusit sa obtina profit pentru al saselea trimestru la rand dupa ce pierderile din imprumuturi au scazut cu 35%, fapt care a permis bancii sa elibereze 2 miliarde dolari din rezervele sale pentru pierderi si sa-i  socoteasca ca profit. De asemenea, si Google a raportat castiguri importante, rezultatele bune ale acestor companii „setand” o deschidere „verde” pe Wall-Street, care a si avut loc, dupa cum indica futures-ul din SUA.

Totusi, aprecierile de la NYSE nu erau spectaculoase si dadeau semne de incetinire, astfel ca speculatorii de la Sibex se mentineau circumspecti, tinand pretul indicelui in teritoriu negativ, conform datelor de la ora 17.30. Prudenta „jucatorilor” de la bursa sibiana s-a confirmat in momentul cand, la mai putin de la o ora de la deschiderea NYSE, cotatia Dow Jones a intrat pe minus la bursa de peste ocean. Pe piata Sibex, la ora mentionata, cotatia Dow Jones scadea cu 82 puncte pe scadenta septembrie si cu 84 puncte pe scadenta decembrie, urmand ca influenta de pe piata americana sa se resimta in variatiile de pana la inchiderea de la ora 19.00. In topul saptamanii DEDJIA_RON a ocupat prima pozitie cu circa 20.000 de contracte.

Si DESIF5 s-a aflat pe minus vineri, scaderea pe scadenta septembrie fiind de 2,01% iar cea de pe scadenta decembrie de 0,68. Deprecieri de 0,78 si 1,92% se inregistrau si pe primele doua scadente trimestriale din 2012 (martie si iunie) dar pe volume mici. Pe piata suport, actiunea SIF5 si-a continuat, de asemenea, scaderea. Astfel, atat pe spot cat si pe futures investitorii au reactionat la stirea privind scaderea cu 42% a profitului SIF Oltenia in primul semestru al acestui an, fata de perioada similara a anului trecut. Numarul contractelor DESIF5 incheiate vineri pana la ora 17.30 era de 800 iar in intervalul 11-15.07 totalul pe acest produs s-a ridicat la peste 6500, ocupand locul secund in top.

Pe scadere s-a inscris moneda unica europeana fata de dolar, dupa doua sedinte de crestere, corectia fiind de 0,54% pe scadenta septembrie iar numarul contractelor de aproape 300. Pe plan extern, dolarul s-a intarit fata de euro dupa publicarea unui raport care a aratat ca preturile de consum din SUA, cu exceptia produselor alimentare si a energiei, au crescut pentru a doua luna la rand, contribuind la cresterea optimismului ca  economia isi va reveni. Moneda folosita in 17 tari europene s-a depreciat si fata de yen, inaintea aparitiei rezultatelor testelor de stres ale bancilor din regiune. Perechea EUR/USD_RON a ocupat locul trei in ierarhia saptamanii cu 3500 de contracte.

S-au inregistrat tranzactii si pe derivatul pe pretul petrolului de tip Light Sweet Crude, barilul depreciindu-se cu 1,26% pe scadenta august.

Pe piata spot, participantii au tranzactionat 114.096 de actiuni Prodplast Imobiliare, emitent listat pe ATS-ul administrat de Sibex. Cotatia actiunii PPLI a crescut cu un ban, ajungand la 5,60 lei.

Articol realizat de Decebal N. Todarita, purtatorul de cuvant al Bursei din Sibiu (Sibex)

Sibex disclaimer: Comentariul a fost realizat conform datelor din  piata de la ora 17,30, dupa aceasta urmand sa apara modificari ale numarului total de contracte,  pozitiilor deschise si valorii respectiv ale cotatiilor, datorita programului de tranzactionare prelungit pana la ora 19.00.

Lasati un comentariu