Marti, 17 iunie 2014

Vindem in mai si stam departe de bursa tot anul?

Sursa: TheStreet.com

Una dintre cele mai celebre zicale de pe piata de capital “vinde in mai si stai departe de bursa tot anul” nu este valabila  si pentru anul curent sau cel putin asa crede Jim Cramer, realizatorul emisiunii Mad Money de pe CNBC si un fost manager de hedge fund (fond de risc ridicat).

Mad Money este una dintre cele mai urmarite emisiuni de catre investitorii de pe piata americana, opiniile lui Cramer de multe ori coborand sau urcand actiunile la care acesta face referire. In emisiunea de la inceputul acestei saptamani, Cramer a raspuns, printre altele, si unei intrebari legata de valabilitatea acestei zicale pentru anul in curs, in special in ceea ce priveste actiunile tehnologice.

Cramer a raspuns ca zicala s-a dovedit atat de gresita anul trecut incat nici nu merita luata in considerare acum. Situatia este valabila cu atat mai mult pentru companiile tehnologice, care au produse pe piata ce nici macar nu existau acum 18 luni.

“Cred ca trendul de crestere nu va fi unul sezonier, ci este unul secular”, a declarat Jim Cramer in cadrul emisiunii Mad Money.

catalin.ciocan@economictimes.ro

Lasati un comentariu